rigolă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RIGÓLĂ, rigole, s. f. 1. Șanț mic sau amenajare specială făcută de-a lungul străzilor, între marginea părții carosabile și bordura trotuarelor, având rolul de a colecta apele superficiale și de a le dirija la un punct de descărcare.
2. Canal mic sau brazdă prin care este condusă apa de irigație la plante.
3. Formă de eroziune în adâncime (până la 50 cm) a solului ca rezultat al acțiunii șuvoaielor de apă. – Din
fr. rigole (cu unele sensuri după
germ. Rigole).
rigolă (Dicționar de neologisme, 1986)RIGÓLĂ s.f. Șanț mic destinat scurgerii sau drenării apei. ♦ Adâncitură de-a lungul marginilor unei străzi pentru scurgerea apelor până la gurile de canal. [< fr.
rigole].
rigolă (Marele dicționar de neologisme, 2000)RIGÓLĂ s. f. 1. adâncitură de-a lungul marginilor unei străzi pentru scurgerea apelor până la gurile de canal. 2. șanț mic destinat scurgerii sau drenării apei. ◊ formă de eroziune în adâncime a solului, datorită acțiunii șuvoaielor de apă. (< fr.
rigole, după germ.
Rigole)
rigolă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rigólă s. f.,
g.-d. art. rigólei; pl. rigólerigolă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RIGÓLĂ, rigole, s. f. 1. Șanț mic sau amenajare specială făcută de-a lungul străzilor, între marginea părții carosabile și bordura trotuarelor, având rolul de a colecta apele superficiale și de a le dirija la un punct de descărcare.
2. Canal mic sau brazdă prin care este condusă apa de irigație la plante.
3. Formă de eroziune în adâncime (până la 50 cm) a solului ca rezultat al acțiunii șuvoaielor de apă. — Din
fr. rigole (cu unele sensuri după
germ. Rigole).