rigoare - explicat in DEX

rigoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RIGOÁRE, rigori, s. f. Asprime, severitate, strictețe, strășnicie. ◊ Loc. adj. De rigoare = care este cerut de o anumită împrejurare, de o anumită etichetă; potrivit împrejurării. ◊ Loc. adv. La rigoare = în caz de extremă necesitate. ♦ (La pl.) Principii severe; rigurozitate. – Din fr. rigueur, it. rigore, lat. rigor, -ris.

rigoare (Dicționar de neologisme, 1986)
RIGOÁRE s.f. 1. Asprime, severitate, strictețe. ♦ De rigoare = care se impune în mod obligatoriu; potrivit împrejurării. ♦ (La pl.) Principii severe, rigurozitate. 2. Exactitate, precizie. [< lat. rigor, cf. it. rigore, fr. rigueur].

rigoare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RIGOÁRE s. f. 1. asprime, severitate, strictețe. ◊ de ~ = care se impune în mod obligatoriu; potrivit împrejurării. ◊ (pl.) principii severe, rigurozitate. 2. exactitate, precizie. (< fr. rigueur, it. rigore, lat. rigor)

rigoare (Dicționaru limbii românești, 1939)
*rigoáre f., pl. orĭ (lat. rigor) Asprime: rigoarea ĭerniĭ. Asprime, severitate: rigoarea legilor. Mare exactitate: rigoarea regulelor științifice, rigoarea uneĭ demonstrațiunĭ. De rigoare, riguros cerut: fracu e de rigoare la ceremonia asta. La rigoare, la nevoĭe, cînd ar fi riguros necesar: la rigoare, s´ar putea acorda și asta.

rigoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rigoáre s. f., g.-d. art. rigórii; pl. rigóri

rigoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rigoare f. 1. severitate extremă; 2. asprime, strășnicie: rigorile iernii; 3. formă riguroasă: rigoarea unei demonstrațiuni; la rigoare, la adică vorbind.

rigoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RIGOÁRE, rigori, s. f. Asprime, severitate, strictețe, strășnicie. ◊ Loc. adj. De rigoare = care este cerut de o anumită împrejurare, de o anumită etichetă; potrivit împrejurării. ♦ Loc. adv. La rigoare = în caz de extremă necesitate. ♦ (La pl.) Principii severe; rigurozitate. — Din fr. rigueur, it. rigore, lat. rigor, -ris.