ricin - explicat in DEX

ricin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RICÍN, ricini, s. m. Plantă erbacee sau arborescentă originară din Africa, cu rădăcina pivotantă, puternică, cu tulpina înaltă de 1-2 m, cu flori verzi, roșii sau violete; căpușă (Ricinus communis). ◊ Ulei (sau unt) de ricin = ulei extras din semințele acestei plante, cu proprietăți purgative, nesicativ, neinflamabil, păstrându-și aceeași consistență la variații mari de temperatură, folosit în industria farmaceutică sau ca lubrifiant la motoarele de avion, precum și în industria pielăriei, a cauciucului sintetic etc.; ricină. – Din lat. ricinus, germ. Rizinus.

ricin (Dicționar de neologisme, 1986)
RICÍN s.m. Plantă oleaginoasă cu frunzele mari, strălucitoare și cu flori roșietice sau gălbui, din semințele căreia se extrage un ulei folosit ca lubrifiant și purgativ. [Cf. it. ricino, fr. ricin, lat. ricinus].

ricin (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RICÍN s. m. plantă oleaginoasă cu frunze mari, strălucitoare, cu flori roșietice, din semințele căreia se extrage un ulei, ca lubrifiant și purgativ. (< fr. ricin, lat. ricinus, germ. Rizinus)

ricin (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
RICÍN (‹ fr., lat.) s. n. Plantă (anuală în climatul temperat și perenă în cel subtropical) din familia euforbiaceelor; are rădăcina puternică, pivotantă și tulpina înaltă de 1-2 m, cu frunze mari palmat-lobate, pețioli lungi și cu flori unisexuate de culoare, verde, roz, roșu sau violet (Ricinus communis). Fructul este o capsulă cu trei compartimente, cu semințe mari (de 5-22 cm) ce conțin 47-53% ulei nesicativ, neinflamabil, ce își păstrează consistența la variații mari de temperatură. Se folosește ca lubrifiant pentru angrenaje de mare viteză, la motoarele de avion și în industria farmaceutică, a pielăriei, a săpunului etc. Sin. căpușă (2). ◊ Ulei sau unt de r. = ulei extras din semințele de ricin, cu acțiune laxativă.

ricin (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ricín m. (lat. ricinus, it. ricino, fr. ricin; ngr. ritsinon și retsina). Bot. O plantă eŭforbiacee cu frunze marĭ palmate originară din Africa, unde ajunge un adevărat copac de 10-12 metri, și cultivată ca plantă ornamentală și´n Eŭropa, unde ajunge pînă la 2-3 metri (ricinus communis). Pop. recin, rețin și rețină. – Din semințele eĭ, ca niște boabe de fasole, se scoate cunoscutu purgativ numit unt de ricin, care e foarte eficace. Supt [!] formă de infuziune, 5-6 semințe produc un efect puternic, ĭar dacă-s maĭ multe, rănesc mațele și pot avea urmărĭ grave. În China, untu saŭ uleĭu de ricin se întrebuințează la bucate !

ricin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ricín (plantă) s. m., pl. ricíni

ricin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ricin n. plantă ale cării grăunțe dau un uleiu purgativ (vulgar căpușă).

ricin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RICÍN, ricini, s. m. Plantă erbacee sau arborescentă originară din Africa, cu rădăcina pivotantă, puternică, cu tulpina înaltă de 1-2 m, cu flori verzi, roșii sau violete; căpușă (Ricinus communis). ◊ Ulei (sau unt) de ricin = ulei extras din semințele acestei plante, cu proprietăți purgative, nesicativ, neinflamabil, păstrându-și aceeași consistență la variații mari de temperatură, folosit în industria farmaceutică sau ca lubrifiant la motoarele de avion, precum și în industria pielăriei, a cauciucului sintetic etc.; ricină. — Din lat. ricinus, germ. Rizinus.