rețetă - explicat in DEX

rețetă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REȚÉTĂ, rețete, s. f. 1. Formulare în scris a unei doctorii și a modului de a o prepara; prescripție a medicamentelor necesare unui bolnav; p. ext. hârtia pe care medicul a scris această prescripție medicală. 2. Ansamblu de indicații privind materiile prime, proporția, modul de preparare pentru obținerea unui anumit produs, a unei mâncări, a unei băuturi etc. 3. Fig. Soluție practică pentru rezolvarea unui lucru, a unei situații dificile etc. ♦ Mijloc, procedeu. 4. Sumă de bani realizată din vânzarea unui spectacol. – Din ngr. reséta. Cf. it. ricetta, fr. recette.

rețetă (Dicționar de neologisme, 1986)
REȚÉTĂ s.f. 1. Ordonanță, prescripție medicală. ♦ Formular special pe care medicul prescrie medicamentele. ♦ Indicație pentru prepararea unei mâncări sau băuturi. 2. (Fig.) Soluție practică pentru rezolvarea unui lucru, a unei situații diferite. ♦ (Fig.) Formulă stereotipă; șablon. 3. Sumă de bani realizată din vânzarea biletelor la un spectacol etc. [< fr. recette, cf. it. ricetta].

rețetă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REȚÉTĂ s. f. 1. prescripție medicală. 2. indicație pentru prepararea unei mâncări sau băuturi. ◊ (chim.) ansamblu de indicații pentru obținerea unui anumit produs. 3. (fig.) soluție practică pentru rezolvarea unui lucru, a unei situații. ◊ (fig.) formulă stereotipă; șablon. 4. sumă de bani realizată din vânzarea biletelor la un spectacol. (< ngr. retseta, germ. Rezept, fr. recette, rus. rețept)

rețetă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
rețétă (-te), s. f. – Formulă, prescripție medicală. It. ricetta, prin mijlocirea ngr. ρετσέττα (Tiktin).

rețetă (Dicționaru limbii românești, 1939)
rețétă f., pl. e (ngr. retséta, d. it. recetta, azĭ ricetta, de unde și fr. recette, care vine d. lat. recepta, fem. d. receptus, primit; germ. rezept, rus. recépt. V. recepțiune, recipient). Suma încasată: rețeta uneĭ reprezentațiunĭ teatrale. Formulă de făcut medicamente (ordonanță medicală), bucate saŭ alt-ceva: rețetă contra frigurilor. Hîrtie pe care e scrisă această formulă: servitoru a dus rețeta la farmacie.

rețetă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rețétă s. f., g.-d. art. rețétei; pl. rețéte

rețetă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rețetă f. 1. compozițiunea unui medicament; 2. formula unui procedeu industrial.

rețetă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REȚÉTĂ, rețete, s. f. 1. Formulare în scris a unei doctorii și a modului de a o prepara; prescripție a medicamentelor necesare unui bolnav; p. ext. formțdar special folosit de medic pentru prescrierea medicamentelor. 2. Ansamblu, de indicații privind materiile prime, proporția, modul de preparare pentru obținerea unui anumit produs, a unei mâncări, a unei băuturi etc. 3. Fig. Soluție practică pentru rezolvarea unui lucru, a unei situații dificile etc. ♦ Mijloc, procedeu. 4. Sumă de bani realizată din vânzarea biletelor la un spectacol. — Din ngr. reséta. Cf. it. ricetta, fr. recette.