rezuma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REZUMÁ, rezúm, vb. I.
Tranz. 1. A reda pe scurt esențialul unei lucrări, al unei expuneri. ♦
Refl. A se limita, a se mărgini la..., a se mulțumi cu...
2. A cuprinde în sine; a sintetiza, a însuma. – Din
fr. résumer.rezuma (Dicționar de neologisme, 1986)REZUMÁ vb. I. tr. 1. A reda pe scurt esențialul unei expuneri orale sau scrise. ♦
refl. A se limita la..., a se mulțumi cu...
2. A cuprinde în sine; a însuma. [P.i.
rezúm, 3,6
-mă. / < fr.
résumer, cf. lat.
resumere – a relua].
rezuma (Marele dicționar de neologisme, 2000)REZUMÁ vb. I. tr. 1. a reda pe scurt esențialul unei expuneri. 2. a cuprinde (în sine); a însuma, a sintetiza. II. refl. a se limita la..., a se mulțumi cu... (< fr.
résumer)
rezuma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rezumá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
rezúmărezumà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rezumà v.
1. a reda în puține vorbe:
a rezuma o discuțiune; 2. a relua pe scurt cele zise și a conchide.
rezuma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REZUMÁ, rezúm, vb. I.
Tranz. 1. A reda pe scurt esențialul unei lucrări, al unei expuneri. ♦
Refl. A se limita, a se mărgini la..., a se mulțumi cu...
2. A cuprinde în sine; a sintetiza, a însuma. — Din
fr. résumer.