rezultà - explicat in DEX

rezulta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REZULTÁ, pers. 3 rezúltă, vb. I. Intranz. A urma, a apărea ca o consecință logică; a decurge din..., a reieși, a izvorî. ♦ (Mat.; mai ales la calculele aritmetice) A avea drept rezultat; a ieși, a da. – Din fr. résulter.

rezulta (Dicționar de neologisme, 1986)
REZULTÁ vb. I. intr. A apărea ca o consecință logică; a urma, a reieși, a izvorî. ♦ (Mat.) A ieși, a rămâne (la o operație). [P.i. 3 rezúltă. / < fr. résulter].

rezulta (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REZULTÁ vb. intr. 1. a apărea ca o consecință logică; a urma, a reieși, a izvorî. 2. (mat.) a ieși, a rămâne (la o operație). (< fr. résulter)

rezulta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rezultá (a ~) vb., ind. prez. 3 rezúltă

rezulta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REZULTÁ, pers. 3 rezúltă, vb. I. Intranz. A urma, a apărea ca o consecință logică; a,decurge din..., a reieși, a izvorî. ♦ (Mat.; mai ales la calculele aritmetice) A avea drept rezultat; a ieși, a da. — Din fr. résulter.

rezultà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rezultà v. a fi consecvența, concluziunea: de aci rezultă.