rezonanță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REZONÁNȚĂ, rezonanțe, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri sau a unor încăperi de a intensifica și a prelungi sunetele; răsunet.
2. Stare de vibrație în care se găsește un corp sau un sistem fizic când asupra lui se exercită o acțiune exterioară periodică, cu o frecvență egală ori apropiată cu frecvența proprie vibrației corpului sau a sistemului. ◊
Cutie de rezonanță = cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze și să amplifice sunete.
3. (
Med.) Tulburare de gândire la schizofrenici, caracterizată prin înlocuirea legăturilor de fond ale acțiunilor prin relații verbale, de obicei făcute după asonanță, rimă sau localizare în timp sau spațiu. – Din
fr. résonance.