rezon - explicat in DEX

rezon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REZÓN, rezoane, s. n. (Înv.) 1. Îndreptățire, justificare, cauză, motiv, temei. 2. Rațiune, judecată dreaptă. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la rezon = a învăța minte (pe cineva), a pune la respect; a constrânge să judece mai bine, să se poarte cum trebuie. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ai dreptate! just! da! desigur! – Din fr. raison.

rezon (Dicționaru limbii românești, 1939)
*rezón n., pl. oane (rus. rezón, d. fr. raison, d. lat. rátio, -ónis, rațiune. Cp. cu sezon). Barb. Rațiune, motiv: nu e nicĭ un rezon de a pleca. Dreptate în ceĭa ce susțiĭ: aĭ rezon.

rezon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rezón (înv.) s. n., pl. rezoáne

rezon (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rezon n. 1. dreptate: rezon ! așa-i ! cu drept cuvânt ! CAR.; 2. motiv: asta n´ar fi un rezon AL. (= fr. raison).

rezon (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REZÓN, rezoane, s. n. (înv.) 1. îndreptățire, justificare, cauză, motiv, temei. 2. Rațiune, judecată dreaptă. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la rezon = a învăța minte (pe cineva), a pune la respect; a constrânge să judece mai bine, să se poarte cum trebuie. ♦ (Cu valoare de inteijecție) Ai dreptate! just! da! desigur! — Din fr. raison.