rezolvare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REZOLVÁRE, rezolvări, s. f. Acțiunea de
a rezolva și rezultatul ei. –
V. rezolva.rezolvare (Dicționar de neologisme, 1986)REZOLVÁRE s.f. Acțiunea de a rezolva și rezultatul ei; soluționare. [<
rezolva].
rezolvare (Dicționaru limbii românești, 1939)*rezolváre f., pl.
ărĭ. Rezoluțiune, acțiunea de a saŭ de a se rezolva.
rezolvare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rezolváre s. f.,
g.-d. art. rezolvắrii; pl. rezolvắrirezolvare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rezolvare f.
1. reducerea unei substanțe în părțile-i constitutive:
rezolvarea ghieții în apă; 2. fig. deciziunea unei dificultăți, deslegarea unei probleme.
rezolvare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REZOLVÁRE, rezolvări, s. f. Acțiunea de
a rezolva și rezultatul ei. —
V. rezolva.