rezident - explicat in DEX

rezident (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REZIDÉNT, -Ă, rezidenți, -te, s. m., adj. 1. s. m. Reprezentant diplomatic, inferior în grad unui ministru plenipotențiar sau unui ambasador. 2. Adj. (Despre cetățenii unui stat stabiliți în alt stat) Care își are domiciliul în..., care locuiește în... – Din fr. résident, lat. residens, -ntis, germ. Resident.

rezident (Dicționar de neologisme, 1986)
REZIDÉNT s.m. 1. Reprezentant diplomatic inferior în grad unui ministru plenipotențiar. ♦ Reprezentant al guvernului central într-o țară colonială sau sub protectorat. 2. Persoană stabilită temporar în alt loc decât țara al cărei cetățean este. [< fr. résident, it. residente].

rezident (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REZIDÉNT, -Ă I. s. m. 1. reprezentant diplomatic inferior ca rang ministrului plenipotențiar sau ambasadorului. ◊ (în trecut) reprezentant al guvernului central într-o țară colonială sau sub protectorat. 2. persoană stabilită temporar în alt loc decât țara al cărei cetățean este. II. adj. (despre cetățeni stabiliți în alt stat) care locuiește în... III. s. m. f. absolvent medicinist care își perfecționează practica în spital. (< fr. résident, lat. residens, germ. Resident)

rezident (Dicționaru limbii românești, 1939)
*rezidént, -ă adj. (lat. résidens, -éntis. V. prezident). Care rezidă. S. m. Trimes [!] al unuĭ guvern pe lîngă alt guvern și de un grad inferior ambasadoruluĭ: rezidentu general al Franciiĭ era ministru de externe al beĭuluĭ Tunisuluĭ. Titlu unor funcționarĭ colonialĭ aĭ Franciiĭ. De la 1939. Guvernator al unuĭ ținut (un fel de subministru, cu titlu de excelență). – Și la N. Cost. Let. 2, 92.

rezident (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!rezidént adj. m., s. m., pl. rezidénți; adj. f., s. f. rezidéntă, pl. rezidénte

rezident (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rezident a care rezidă. ║ m. cel trimis de un guvern pe lângă altul cu un grad inferior celui de ambasador.

rezident (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REZIDÉNT, -Ă, rezidenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Reprezentant diplomatic, inferior în grad unui ministru plenipotențiar sau unui ambasador. 2. Adj., s. m. și f. (Cetățean) stabilit în altă țară decât cea de origine. — Din fr. résident, lat. residens, -ntis, germ. Resident.