rezedă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REZÉDĂ, rezede, s. f. Plantă decorativă erbacee, cu tulpina ramificată, cu frunze întregi alungite și cu flori mici, galbene-aurii, cu miros plăcut; rozetă (
Reseda odorata). – Din
fr. réséda, germ. Resede.rezedă (Dicționar de neologisme, 1986)REZÉDĂ s.f. Plantă erbacee originară din nordul Africii, cu flori mici, galbene-verzui, foarte mirositoare; (
pop.) rozetă. [< fr.
réséda, lat.
reseda].
rezedă (Marele dicționar de neologisme, 2000)REZÉDĂ s. f. plantă erbacee, din nordul Africii, cu flori mici, galbene-verzui, foarte mirositoare; rozetă. (< fr.
réséda, germ.
Reseda)
rezedă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)REZÉDĂ (‹
fr.,
lat.)
s. f. Plantă decorativă erbacee, din familia resedaceelor, cu tulpină înaltă de 30-60 cm, ramificată la bază, cu frunze întregi alungite și cu flori mici galbene-aurii, în racem, cu miros plăcut (
Reseda odorata); (
pop.) rozetă (
4). Utilizată pentru vopsirea fibrelor naturale în galben.
rezedă (Dicționaru limbii românești, 1939)*rezédă f., pl.
e (lat.
reséda, d.
resedáre, a alina, fiind-că unele varietățĭ ale eĭ aŭ fost întrebuințate ca sedative. V.
sedativ).
Bot. O plantă erbacee originară din nordu Africiĭ (Cirenaica), de unde (la 1733-37) a fost adusă de N. Granger la Paris. E cultivată p. florile eĭ plăcut mirositoare și în formă de strugureĭ ridicațĭ drept în sus (
reseda odorala). Floarea acesteĭ plante. – Pop.
rozetă.rezedă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rezédă s. f.,
g.-d. art. rezédei; pl. rezéderezedă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rezedă f. plantă a cării floare exală un miros plăcut.
rezedă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REZÉDĂ, rezede, s. f. Plantă decorativă erbacee, cu tulpina ramificată, cu frunze întregi alungite și cu flori mici, galbene-aurii, cu miros plăcut; rozetă (Reseda odorata). — Din
fr. réséda, germ. Resede.