revoca - explicat in DEX

revoca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REVOCÁ, revóc, vb. I. Tranz. 1. A anula, a abroga, a contramanda un decret, un ordin, o dispoziție. 2. A scoate dintr-o funcție publică, în baza unui drept legal, pe cineva care a fost numit în aceea funcție printr-un act de guvernământ. – Din fr. révoquer, lat. revocare.

revoca (Dicționar de neologisme, 1986)
REVOCÁ vb. I. tr. 1. A anula, a contramanda (un ordin, o lege etc.). 2. A destitui dintr-o funcție publică, în baza unui drept legal, pe cineva care a fost numit printr-un act de guvernământ. [P.i. revóc, 3,6 revocă, conj. revoce. / < fr. révoquer, cf. lat. revocare].

revoca (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REVOCÁ vb. tr. 1. a anula, a contramanda (un ordin, un decret etc.) 2. a destitui dintr-o funcție publică, în baza unui drept legal. (< fr. révoquer, lat. revocare)

revoca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
revocá (a ~) vb., ind. prez. 3 revócă

revocà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
revocà v. 1. a rechema în imaginațiune: el revocă´n dulci icoane a istoriei minune EM.; 2. a rechema dintr´un post, a destitui; 3. a declara nul: a revoca o lege, a revoca un ordin.

revoca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REVOCÁ, revóc, vb. I. Tranz. 1. A anula, a abroga, a contramanda un decret, un ordin, o dispoziție. 2. A scoate dintr-o funcție publică, în baza unui drept legal, pe cineva care a fost numit în acea funcție printr-un act de guvernământ. — Din fr. révoquer, lat. revocare.