revanșa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REVANȘÁ, revanșez, vb. I.
Refl. A întoarce cuiva binele sau răul făcut; a-și lua revanșa. ♦ (Sport) A reuși să-și învingă adversarul după ce, în meciul anterior, fusese învins de el. – Din
fr. revancher.revanșa (Dicționar de neologisme, 1986)REVANȘÁ vb. I. refl. A-și lua revanșa. ♦ A întoarce cuiva binele sau (ironic) răul făcut. [P.i. 3,6
-șează, ger.
-șând. / < fr.
revancher].
revanșa (Marele dicționar de neologisme, 2000)REVANȘÁ vb. refl. a întoarce cuiva binele (sau răul) făcut; a-și lua revanșa. (< fr.
revancher)
revanșa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!revanșá (a se ~) vb. refl.,
ind. prez. 3
se revanșeáză, 1
pl. ne revanșắm; conj. prez. 3
să se revanșéze; ger. revanșấndu-serevanșa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REVANȘÁ, revanșez, vb. I.
Refl. A întoarce cuiva binele sau răul Scut; a-și lua revanșa. ♦ (Sport) A reuși să-și învingă adversarul după ce, în meciul anterior, fusese învins de el. — Din
fr. revancher.