reuși - explicat in DEX

reuși (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REUȘÍ, reușesc, vb. IV. Intranz. și tranz. 1. A ajunge la rezultatul dorit; a izbuti, a izbândi. 2. A avea succes, a termina cu bine. ♦ A face ceva cu pricepere și îndemânare. [Pr.: re-u-] – Din it. riuscire, fr. réussir.

reuși (Dicționar de neologisme, 1986)
REUȘÍ vb. IV. intr. 1. A izbuti. 2. A avea succes. [Pron. re-u-. / p.i. -șesc, conj. -șească. / < fr. réussir, cf. it. riuscire].

reuși (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REUȘÍ vb. intr., tr. 1. a izbuti. 2. a avea succes. (< it. riuscire, fr. réussir)

reuși (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
reuși (reușésc, reușít), vb. – A izbuti, a izbîndi, a avea succes. Fr. réussir combinat cu it. riuscire. – Der. reușită, s. f., din fr. réussite; nereușită, s. f. (insucces).

reuși (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
reușí (a ~) (re-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. reușésc, imperf. 3 sg. reușeá; conj. prez. 3 să reușeáscă; ger. reușínd

reuși (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REUȘÍ, reușesc, vb. IV. Intranz. și tranz. 1. A ajunge la rezultatul dorit; a izbuti, a izbândi. 2. A avea succes, a termina cu bine. ♦ A face ceva cu pricepere și îndemânare. [Pr.: re-u-] — Din it. riuscire, fr. réussir.

reușì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
reușì v. a izbuti, a avea un sfârșit bun.