retribuĭ - explicat in DEX

retribui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RETRIBUÍ, retríbui, vb. IV. Tranz. A plăti cuiva o sumă de bani pentru o muncă prestată; a remunera. – Din fr. rétribuer, lat. retribuere.

retribui (Dicționar de neologisme, 1986)
RETRIBUÍ vb. IV tr. A plăti în bani (o muncă prestată); a remunera; a recompensa în bani. [Pron. -bu-i, p. i. retríbui, -iesc, 3,6 -ie. / < fr. rétribuer, cf. lat. retribuere].

retribui (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RETRIBUÍ vb. tr. a plăti în bani (o muncă prestată); a remunera. (< fr. rétribuer, lat. retribuere)

retribui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
retribuí (a ~) (re-tri-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. retríbui, 3 retríbuie, imperf. 3 sg. retribuiá; conj. prez. 3 să retríbuie

retribui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RETRIBUÍ, retríbui, vb. IV. Tranz. A plăti cuiva o sumă de bani pentru o muncă prestată; a remunera. — Din fr. rétribuer, lat. retribuere.

retribuĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*retríbuĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (lat. re-tribúere, it. retribuire, fr. rétribuer. V. tribut). – Se conj. ca atribuĭ). Remunerez saŭ recompensez, daŭ banĭ p. un serviciŭ.

retribuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
retribuì v. a da o răsplată, un salariu.