restanțier - explicat in DEX

restanțier (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RESTANȚIÉR, -Ă, restanțieri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a rămas în urmă cu o lucrare, cu o plată etc. ♦ (Despre studenți) Care nu și-a trecut examenul la termenul fixat. [Pr.:-ți-er] – Restanță + suf. -ier.

restanțier (Dicționar de neologisme, 1986)
RESTANȚIÉR, -Ă adj. (adesea s.) Rămas în urmă, în restanță (cu o lucrare, cu o plată, cu un examen etc.). [Pron. -ți-er. / < restanță + -ier].

restanțier (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RESTANȚIÉR, -Ă adj., s. m. f. (cel) rămas în restanță (cu o lucrare, cu o plată, cu un examen etc.). (< restanță + -ier)

restanțier (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
restanțiér (-ți-er) adj. m., s. m., pl. restanțiéri; adj. f., s. f. restanțiéră, pl. restanțiére

restanțier (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RESTANȚIÉR, -Ă, restanțieri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a rămas în urmă cu o lucrare, cu o plată etc. ♦ (Despre studenți) Care nu și-a trecut examenul la termenul fixat. [Pr: -ți-er] — Restanță + suf. -ier.