restanțier (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RESTANȚIÉR, -Ă, restanțieri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a rămas în urmă cu o lucrare, cu o plată etc. ♦ (Despre studenți) Care nu și-a trecut examenul la termenul fixat. [
Pr.:
-ți-er] –
Restanță +
suf. -ier.