resimțământ(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) RESIMȚĂMẤNT,resimțăminte, s. n. (Rar) Resentiment. – Resimți + suf. -ământ (după fr. ressentiment).
resimțământ(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) resimțămấnt (înv.) s. n., pl. resimțămínte
resimțământ(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) RESIMȚĂMẤNT,resimțăminte, s. n. (Rar) Resentiment. — Resimți + suf. -ământ (după fr. ressentiment).