resentiment - explicat in DEX

resentiment (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RESENTIMÉNT, resentimente, s. n. Sentiment ostil față de cineva, pornire împotriva cuiva provocată de amintirea neplăcerilor suportate; dușmănie, ură, pică, resimțământ. – Din fr. ressentiment.

resentiment (Dicționar de neologisme, 1986)
RESENTIMÉNT s.n. Sentiment ostil față de cineva, izvorât dintr-o nemulțumire mai veche; ură, pică. [Pl. -te. / < fr. ressentiment, cf. lat. re – împotrivă + sentiment].

resentiment (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RESENTIMÉNT s. n. sentiment ostil față de cineva, izvorât dintr-o nemulțumire mai veche; antipatie. (< fr. ressentiment)

resentiment (Dicționaru limbii românești, 1939)
*resentimént n., pl. e (fr. ressentiment, d. ressentir, a simți pe urmă; it. risentimento. V. resimt). Aducere aminte despre o lovitură cu dorința de răzbunare: a păstra resentimentu uneĭ ofense.

resentiment (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
resentimént s. n., pl. resentiménte

resentiment (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
resentiment n. amintire despre o nedreptate cu dorința de a se răsbuna.

resentiment (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RESENTIMÉNT, resentimente, s. n. Sentiment ostil față de cineva, provocat de o nemulțumire mai veche; dușmănie, ură, pică, antipatie, resimțământ — Din fr. ressentiment.