reproducere - explicat in DEX

reproducere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REPRODÚCERE, reproduceri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) reproduce și rezultatul ei. 2. (Concr.) Copie după o lucrare de artă originală (desen, pictură, sculptură etc.) 3. (Psih.) Proces al memoriei prin care se evocă, se reactualizează mintal imagini, idei, cunoștințe însușite în cursul experienței anterioare, în lipsa obiectelor, textelor etc. respective. 4. (Biol.) Înmulțire, reproducție. – V. reproduce.

reproducere (Dicționar de neologisme, 1986)
REPRODÚCERE s.f. Acțiunea de a (se) reproduce și rezultatul ei; reproducție. ♦ Imitație fidelă a unei opere de artă. [< reproduce].

reproducere (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REPRODÚCERE s. f. 1. acțiunea de a (se) reproduce; reproducție. ◊ (ec.) reproducție (1). 2. (concr.) imitație fidelă a unei opere de artă. 3. proces al memoriei prin care se evocă mintal imagini, idei, cunoștințe însușite anterior. (< reproduce)

reproducere (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
REPRODUCÉRE (‹ reproduce) s. f. 1. Acțiunea de a (se) reproduce și rezultatul ei. 2. (Concr.) Copie după originalul unei lucrări de artă (desen, sculptură etc.). 3. Drept de r. = drept exclusiv legal de realizare a uneia sau a mai multor cópii ale unei opere originale de creație intelectuală, în orice formă materială, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau vizuale a unei opere, precum și stocarea permanentă a acesteia cu mijloace electronice. V. copyright. 4. (PSIH.) Proces al memoriei prin care se evocă, se reactualizează mintal imagini, idei, cunoștințe însușite în cursul experienței anterioare, în lipsa obiectelor, textelor etc. respective (spre deosebire de recunoaștere, când reactualizarea se produce în prezența obiectelor). R., fiind obiectul final al memorării, reprezintă criteriul verificării practice a eficienței memoriei. 5. (BIOL.) Procesul prin care organismele, aflate într-un anumit stadiu de dezvoltare, dau naștere la noi indivizi, mai mult sau mai puțin asemănători cu părinții. Poate fi de două tipuri: sexuată și asexuată. ◊ R. asexuată = tip de r. caracteristic microorganismelor, plantelor și animalelor inferioare, în care noii indivizi provin dintr-un singur părinte, fără ca procesul formării gameților și fecundația să aibă loc. Se realizează prin diviziune directă (la bacterii, protozoare), înmugurire (spongieri), formare de spori (mușchi, ferigi, unele ciuperci) sau înmulțire vegetativă (prin bulbi, tuberculi, fragmente de tulpină, rădăcină, frunze etc.) ◊ R. sexuată = tip de r. ce implică fuzionarea a două celule reproducătoare (gameți), una provenind de la mamă și cealaltă de la tată, în cadrul procesului de fecundație. Rezultă o celulă-ou (zigot) din care se va dezvolta un nou individ; reproducție (2).

reproducere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
reprodúcere (re-pro-) s. f., g.-d. art. reprodúcerii; pl. reprodúceri

reproducere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REPRODUCÉRE, reproduceri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) reproduce și rezultatul ei. 2. (Concr.) Copie după o lucrare de artă originală (desen, pictură, sculptură etc.) 3. (Psih.) Proces al memoriei prin care se evocă, se reactualizează mintal imagini, idei, cunoștințe însușite în cursul experienței anterioare, în lipsa obiectelor, textelor etc. respective. 4. (Biol.) Fenomen biologic fundamental al' cărui rezultat este nașterea dintr-un organ specializat al părintelui (sau părinților) a unui urmaș asemănător. — V. reproduce.