reprobațiune - explicat in DEX

reprobațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REPROBAȚIÚNE, reprobațiuni, s. f. (Rar) Reprobare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. réprobation, lat. reprobatio, -onis.

reprobațiune (Dicționar de neologisme, 1986)
REPROBAȚIÚNE s.f. (Rar) Reprobare. [Cf. fr. réprobation, lat. reprobatio].

reprobațiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REPROBAȚIÚNE s. f. reprobare. (< fr. ráprobation, lat. reprobatio)

reprobațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*reprobațiúne f. (lat. re-probatio, -ónis). Acțiunea de a reproba, blam. – Și -áție, dar ob. -áre.

reprobațiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
reprobațiúne (rar) (re-pro-, -ți-u-) s. f., g.-d. art. reprobațiúnii; pl. reprobațiúni

reprobațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
reprobați(un)e f. blam foarte energic.

reprobațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REPROBAȚIÚNE, reprobațiuni, s. f. (Rar) Reprobare. [Pr.: -ți-u-] — Din fr. réprobation, lat. reprobatio, -onis.