reproba (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REPROBÁ, reprób, vb. I.
Tranz. A dezaproba un act, o acțiune; a respinge, a condamna. – Din
lat. reprobarereproba (Dicționar de neologisme, 1986)REPROBÁ vb. I. tr. A condamna, a dezaproba; a respinge. [P.i.
reprób și
-bez. / < lat.
reprobare].
reproba (Marele dicționar de neologisme, 2000)REPROBÁ vb. tr. a dezaproba, a respinge, a condamna. (< lat.
reprobare)
reproba (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)reprobá (a ~) (rar)
(re-pro-) vb.,
ind. prez. 3
repróbăreprobà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)reprobà v. a respinge ceeace se dezaprobă, a condamna.
reproba (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REPROBÁ, reprób, Vb. I.
Tranz. A dezaproba un act, o acțiune; a respinge, a condamna. —
Din lat. reprobare.