repercutare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REPERCUTÁRE, repercutări, s. f. Acțiunea de
a se repercuta și rezultatul ei. –
V. repercuta.repercutare (Dicționar de neologisme, 1986)REPERCUTÁRE s.f. Acțiunea de a se repercuta. [<
repercuta].
repercutare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)repercutáre s. f.,
g.-d. art. repercutắrii; pl. repercutắrirepercutare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REPERCUTÁRE, repercutări, s. f. Acțiunea de
a se repercuta și rezultatul ei. —
V. repercuta.