repercuta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REPERCUTÁ, pers. 3
repercutează, vb. I.
Refl. 1. (Despre unde sonore sau luminoase) A se răsfrânge, a se retransmite, a reveni, a se întoarce.
2. Fig. A avea urmări, consecințe, a-și manifesta indirect efectele. – Din
fr. répercuter.repercuta (Dicționar de neologisme, 1986)REPERCUTÁ vb. I. refl. 1. (
Despre unde sonore, luminoase) A se răsfrânge, a se retransmite.
2. (
Fig.) A avea urmări, a-și manifesta efectele indirect. [P.i. 3
-tează, conj. 3
-teze. / < fr.
répercuter, cf. lat.
repercutere – a respinge].
repercuta (Marele dicționar de neologisme, 2000)REPERCUTÁ vb. refl. 1. (despre unde sonore, luminoase) a se răsfrânge, a se retransmite. 2. (fig.) a avea urmări, a-și manifesta indirect efectele. (< fr.
répercuter, lat.
repercutere)
repercuta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)repercutá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
repercuteázărepercuta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REPERCUTÁ, pers. 3
repercutează, vb. I.
Refl. 1. (Despre unde sonore sau luminoase) A se răsfrânge, a se retransmite, a reveni, a se întoarce.
2. Fig. A avea urmări, consecințe; a-și manifesta indirect efectele. — Din
fr. répercuter.repercutà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)repercutà v.
1. Fiz. a retrimite sunetul, lumina;
2. Med. a deplasa o afecțiune locală fâcând’o să treacă într’o altă parte a corpului.