reniu - explicat in DEX

reniu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RÉNIU s.n. (Chim.) Metal, asemănător cu platina, întrebuințat în aliaje speciale. [-niu, Pron. -nìu; Simb. Re] (din fr. rhénium, germ. Rhenium)

reniu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RÉNIU s. n. Element chimic asemănător cu platina și existând în natură în cantități foarte mici. – Din fr. rhénium, germ. Rhenium.

reniu (Dicționar de neologisme, 1986)
RÉNIU s.n. Metal foarte rar, asemănător cu platina, care se găsește în natură în cantități foarte mici. [Pron. -niu, var. renium s.n. / < fr. rhénium, cf. germ. Rhenium].

reniu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
RÉNIU (‹ fr., germ. {i}; {s} lat. Rhenium „Rin”) s. n. Element chimic (Re, nr. at. 75, m. at. 186,2), metal rar, cenușiu-deschis, asemănător cu platina, foarte stabil din punct de vedere chimic, care se găsește în natură în cantități foarte mici. Descoperit de chimiștii germani Ida Tacke și Walter Noddack în 1925. Din aliajele r. cu metale extrem de termorezistente (de ex. wolframul, molibdenul) se fac piese pentru avioane supersonice și pentru rachete; din aliajele cu wolfram se produc filamente pentru lămpile cu incandescență și termocupluri.

reniu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
réniu (element chimic) [niu pron. niu] s. n., art. réniul; simb. Re

reniu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RÉNIU s. n. Element chimic asemănător cu platina și care se găsește în natură în cantități foarte mici. — Din fr. rhénium, genn. Rhenium.