reminiscență - explicat in DEX

reminiscență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REMINISCÉNȚĂ, reminiscențe, s. f. Amintire vagă a unor fapte aproape dispărute din memorie. ♦ Rămășiță, rest, urmă (abia perceptibilă). – Din fr. réminiscence, lat. reminiscentia.

reminiscență (Dicționar de neologisme, 1986)
REMINISCÉNȚĂ s.f. Amintire neprecisă, tulbure a unor fapte petrecute demult. ♦ Rămășiță, urmă. [Cf. fr. réminiscence, it. reminiscenza, lat. reminiscentia < reminiscere – a-și aminti].

reminiscență (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REMINISCÉNȚĂ s. f. 1. amintire vagă, tulbure a unor fapte sau imagini din trecut. ♦ teoria ~ței = teorie platoniciană potrivit căreia omul recunoaște ideile pe care le-ar fi contemplat într-o existență anterioară. 2. (psih.) evocare bruscă a unor fapte ce păreau uitate. 3. rămășiță, urmă. (< fr. réminiscence, lat. reminiscentia)

reminiscență (Dicționaru limbii românești, 1939)
*reminiscénță f., pl. e (lat. reminiscentia, d. reminisci, a-șĭ aduce aminte). Aducere aminte, amintire: pentru Platone, cunoștința nu e de cît [!] o reminiscență. Lucru care-țĭ vine în minte: un castel plin de reminiscențe.

reminiscență (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
reminiscénță s. f., g.-d. art. reminiscénței; pl. reminiscénțe

reminiscență (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
reminiscență f. amintire vagă.

reminiscență (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REMINISCÉNȚĂ, reminiscențe, s. f. Amintire vagă a unor fapte aproape dispărute din memorie. ♦ Rămășiță, rest, urmă (abia perceptibilă). — Din fr. réminiscence, lat. reminiscentia.