reificare - explicat in DEX

reificare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REIFICÁRE, reificări, s. f. Proces în cursul căruia relațiile sociale îmbracă forma unor relații între obiecte concrete, iar omul însuși devine din subiect al proceselor sociale obiectul acestora, asemenea unui lucru. [Pr.: re-i-] – Cf. fr. réification.

reificare (Dicționar de neologisme, 1986)
REIFICÁRE s.f. (Fil.) Concretizare, materializare (a unei idei). ♦ Proces prin care relațiile sociale îmbracă forma unor relații obiectuale, omul însuși devenind din agent conștient al proceselor sociale simplu obiect, lucru, instrument al acestora. [< engl. reification, cf. lat. res – lucru].

reificare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REIFICÁRE s. f. (fil.) 1. acțiunea de a reifica. 2. tendința de a da oricărui lucru dinamic, de mișcare un caracter static. 3. înțelegerea greșită a raporturilor sociale ca raporturi dintre lucruri, obiectuale, autonomizate. (< reifica)

reificare (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
REIFICÁRE (după fr. réification; de la lat. res „lucru”) s. f. (FILOZ.) Proces în cursul căruia relațiile sociale îmbracă forma unor relații obiectuale, iar omul însuși devine din subiect (agent conștient) al proceselor sociale obiectul acestora, asemenea unui lucru. Conceptul a fost formulat de G. Lukács și mai ales de Th. Adorno.

reificare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
reificáre (re-i-) s. f., g.-d. art. reificắrii; pl. reificắri

reificare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REIFICÁRE, reificări, s. f. Proces în cursul căruia relațiile sociale îmbracă forma unor relații între obiecte concrete, iar omul însuși devine din subiect al proceselor sociale obiectul acestora, asemenea unui lucru. [Pr.: re-i-] — Cf. fr. réification.