refracțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REFRACȚIÚNE s. f. v. refracție.refracțiune (Dicționar de neologisme, 1986)REFRACȚIÚNE s.f. v.
refracție.
refracțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*refracțiúne f. (lat.
refractio, -ónis. V.
fracțiune).
Fiz. Frîngerea uneĭ raze luminoase cînd trece pin [!] apă, pintr´o prizmă transparentă ș. a. – Legile refracțiuniĭ sînt: 1. raza incidentă, raza refractată și normală îs pe aceșașĭ plan; 2. raportu între sinu unghĭuluĭ de incidență și sinu unghĭuluĭ de refracțiune e constant p. doŭă mediĭ bine definite. Acest raport constant se numește
indice de refracțiune. – Și
-ácție (rus.
refrákctĭa).
refracțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REFRACȚIÚNE s. f. v. refracție.refracțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)refracți(un)e f. schimbare de direcțiune ce încearcă o rază de lumină trecând dintr’un mediu într´altul.