refracție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REFRÁCȚIE, refracții, s. f. (
Fiz.) Fenomen de abatere a direcției de propagare a unei unde, a unei radiații sau a unui corpuscul, când aceștia întâlnesc suprafața de separație a două medii diferite. ◊
Indice de refracție = număr care caracterizează fenomenul de refracție a unei radiații luminoase sau a unei unde, egal cu raportul dintre viteza de propagare a acelei radiații sau a acelor unde în mediul din care provin și viteza lor de propagare în mediul în care pătrund.
Refracție astronomică = deviere a razei de lumină a unui astru de la direcția rectilinie, datorită refracției sale în atmosfera terestră. [
Var.:
refracțiúne s. f.] – Din
fr. réfraction, lat. refractio, -onis.refracție (Dicționar de neologisme, 1986)REFRÁCȚIE s.f. Fenomenul de deviere a unei raze luminoase ori sonore sau a unei unde electromagnetice care străbate medii transparente (de densități) diferite. ♦
Indice de refracție = număr care reprezintă câtul dintre viteza unei radiații electromagnetice în vid și viteza ei în mediul respectiv din care provine. [Gen.
-iei, var.
refracțiune s.f. / cf. fr.
réfraction, germ.
Refraktion].
refracție (Marele dicționar de neologisme, 2000)REFRÁCȚIE s. f. deviere a unui fascicul de radiații luminoase, sonore sau a unei unde electromagnetice care străbate medii transparente (de densități) diferite. ♦ ~ astronomică = deviere a razei de lumină a unui astru de la direcția rectilinie, datorită refracției sale în atmosfera terestră; indice de ~ = număr, câtul dintre viteza unei radiații electromagnetice în vid și viteza ei în mediul din care provine. (< fr.
réfraction, lat.
refractio)
refracție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)refrácție (fenomen fizic)
(re-frac-ți-e) s. f.,
art. refrácția (-ți-a), g.-d. art. refrácției; pl. refrácții, art. refrácțiile (-ți-i-)refracție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REFRÁCȚIE, refracții, s. f. (
Fiz.) Fenomen de abatere a direcției de propagare a unei unde, a unei radiații sau a unui corpuscul, când aceștia întâlnesc suprafața de separație a două medii diferite. ◊
Indice de refracție = număr care caracterizează fenomenul de refracție a unei radiații luminoase sau a unei unde, egal cu raportul dintre viteza de propagare a acelei radiații sau a acelor unde în mediul din care provin și viteza lor de propagare în mediul în care pătrund.
Refracție astronomică = deviere a razei de lumină a unui astru de la direcția rectilinie, datorată refracției sale în atmosfera terestră. [
Var.:
refracțiúne s. f.] — Din
fr. réfraction, lat. refractio, -onis.