reforma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REFORMÁ, reformez, vb. I.
1. Tranz. A schimba (în bine); a înnoi, a primeni o stare de lucruri, o concepție etc.; a face o reformă (
1).
2. Tranz. A scoate din uz o unealtă, o mașină etc.; a da la reformă (
3) datorită degradării totale sau parțiale.
3. Tranz. A scoate o persoană din evidența sau din serviciul armatei (ca inapt din punct de vedere fizic).
4. Refl. (
Înv.) A se forma din nou, a se reface. – Din
fr. réformer, lat. reformare.reforma (Dicționar de neologisme, 1986)REFORMÁ vb. I. tr. 1. A îndrepta, a îmbunătăți (o situație, o concepție etc.).
2. A scoate din uz, a da la reformă (un aparat, o mașină, efecte etc.). [< fr.
réformer].
reforma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)Refórma (mișcare religioasă) s. propriu
f., g.-d.
Refórmeireforma (Marele dicționar de neologisme, 2000)REFORMÁ vb. tr. 1. a îndrepta, a îmbunătăți (o situație, o concepție etc.). 2. a scoate din uz, a da la reformă (3). 3. a declara pe cineva inapt pentru serviciul militar, scoțându-l din evidențele armatei. (< fr.
réformer, lat.
reformare)
reforma (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)REFORMA, mișcare religioasă de la începutul
sec. 16 în Germania, răspândită în cea mai mare parte a Europei. Afirmând principiul mântuirii prin credință, ideologii
R. au respins rolul decisiv atribuit Bisericii prin „administrarea tainelor”, au declarat „Biblia” singurul izvor al adevărurilor credinței, au combătut abuzurile Bisericii romano-catolice, au cerut secularizarea averilor clerului, au militat pentru introducerea limbilor naționale în serviciile de cult, traducând „Biblia”. Inițiată de
M. Luther. Precursori:
L. Wycliffe în Anglia (în
sec. 14) și
J. Hus în Cehia (la începutul
sec. 15). În urma
R., puterea și autoritatea Bisericii catolice au fost zdruncinate și au apărut bisericile protestante, care vor ajunge să domine N Europei. Data considerată a marca începutul
R. este anul 1517, când Martin Luther a afișat cele 95 de teze ale sale pe ușa catedralei din Wittenberg. În Anglia, Henric VIII întemeiază în 1534 Biserica anglicană, rădăcinile acestui gest fiind mai degrabă politice decât religioase, iar motivul invocat fiind refuzul papei de a-i acorsa un divorț suveranului englez. Spania și Italia au rămas rezistente la protestantism, devenind centre așe
Contrareformei. V. protestantism.reforma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)reformá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
reformeázăreforma (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Reforma f.
1. nume dat revoluțiunii religioase din sec. XVI începută de Luther și Calvin (V.
protestantism);
2. în special, sistemă de ameliorări în administrațiune și justiție, aplicată de Const. Mavrocordat (1748).
reforma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REFORMÁ, reformez, vb. I.
1. Tranz. A schimba (în bine); a îndrepta, a îmbunătăți (o situație, o concepție etc.).
2. Tranz. A scoate din folosință unele bunuri uzate (inutilizabile).
3. Tranz. A declara o persoană inaptă pentru serviciul militar și a o scoate din evidențele armatei.
4. Refl. (
înv.) A se forma din nou, a se reface. — Din
fr. réformer, lat. reformare.reformà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)reformà v.
1. a da o formă mai bună:
a reforma calendarul; 2. fig. a îndrepta și ameliora:
a reforma moravurile; 3. a modifica cu drept:
a reforma o sentință; 4. a elimina din armată, a declara impropriu serviciului:
a reforma un ofițer; 5. a retrage caii ce nu mai sunt buni de serviciu.