refenea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REFENEÁ, refenele, s. f. (
înv.) Petrecere în comun; chef. – Din
tc. refene.refenea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)refeneá (refenéle), s. f. –
1. (Înv.) Sumă reprezentînd contribuția individuală la o cheltuială comună. –
2. Petrecere la care invitații contribuie în mod egal. –
3. Festin, chef, chiolhan. –
Mr. arifine. Tc. refene (Șeineanu, II, 300),
cf. ngr. ῥεφενές,
bg. erfene.refenea (Dicționaru limbii românești, 1939)refeneá pl.
ele (turc. pers.
harifane, ca bunĭ tovarășĭ, pop.
´arifane și
refene, cota de plată la un chef, d.
harif, pop.
herif, tovarăș; ngr.
refenés, bg.
erfené. Munt. Fam. Contribuțiune la plata celor consumate.
Munt. Mold. Adunare p. a chefui.
Buc. Petrecerea flăcăilor și fetelor la lăsatu seculuĭ.
A trage cuĭva o refenea, a-l ridiculiza c´a rămas neînsurat. – Pop. și
răfenea. V.
curama.refenea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)refeneá (
înv.)
s. f.,
art. refeneáua, g.-d. art. refenélei; pl. refenéle, art. refenélelerefenea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)refenea f.
1. cotizațiune (sens ieșit din uz);
2. Munt. petrecere în comun, benchetuire în societate cu alții:
haiducii că ni-i strângea și la refenea pleca POP.;
2. pl. Buc. adunare (în seara de lăsatul secului) a flăcăilor și fetelor spre a petrece mâncând, bând și jucând;
a trage o refenea, a lua în batjocură pe flăcăii cari nu s’au însurat în cășlegile de iarnă. [Turc. REFENÈ, cotizațiune].
refenea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REFENEÁ, refenele, s. f. (
înv.) Petrecere în comun; chef. — Din
tc. refene.