rediu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÉDIU, rediuri, s. n. (
Reg.) Pădure mică și tânără. [
Var.:
rắdiu s. n.] –
Et. nec.rediu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rédiu (-ii), s. n. – Pădurice, crîng. –
Var. răd(iu), redie, rediș, rădiac. Sl. rĕdy „în întuneric” (Tiktin),
cf. desiș, sp. fosca. Der. din
mag. rét, cf. rît (Scriban) pare mai puín sigură.
rediu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)REDIU 1. Com. în
jud. Galați, situată în
C. Covurlui, pe râul Suha; 3.889
loc. (2005). Până la 1 ian. 1965, satul și
com. R. s-au numit
Oasele. 2. Com. în
jud. Iași, situată în SE
C. Jijiei, pe râul Valea Lupului; 3.710
loc. (2005). Haltă de
c. f. (în satul
R.). Pe
terit. satului
R., menționat documentar în 1472, au fost descoperite fragmente de vase ceramice datând de la sfârșitul celei de-a doua Epoci a fierului (La Tène), precum și vestigiile unor așezări din
sec. 4 și din
sec. 17-18. În satul
R. se află biserica
Sf. Grigore (
sec. 19, renovată în 1930). Până la 17 febr. 1968, satul și
com. R. s-au numit
Rediu-Tătar. 3. Com. în
jud. Neamț, situată în
depr. Cracău-Bistrița, pe
dr. văii Bistriței; 5.338
loc. (2005). Bisericile Sfinții Voievozi (
sec. 19) și Adormirea Maicii Domnului (ante 1809, reconstruită în anii 1820-1824), în satele
R. și Bețești; biserica de lemn Buna Vestire (
sec. 19), în satul Poloboc.
rediu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rédiu (
reg.) [
diu pron. diu]
s. n.,
art. rédiul; pl. rédiurirediu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÉDIU, rediuri, s. n. (
Reg.) Pădure mică și tânără. [
Var.:
rắdiu s. n.] —
Et. nec.