recunoscător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RECUNOSCĂTÓR, -OÁRE, recunoscători, -oare, adj. Care recunoaște un serviciu, un bine ce i s-a făcut, care poartă (cuiva) recunoștință. –
Recunoaște +
suf. -ător.recunoscător (Dicționar de neologisme, 1986)RECUNOSCĂTÓR, -OÁRE adj. Care poartă (cuiva) recunoștință. [După fr.
reconnaissant].
recunoscător (Marele dicționar de neologisme, 2000)RECUNOSCĂTÓR, -OÁRE adj. care poartă (cuiva) recunoștință. (după fr.
reconnaissant)
recunoscător (Dicționaru limbii românești, 1939)*recunoscătór, -oáre adj. (d.
recunosc, după fr.
reconnaissant). Plin de recunoștință, care recunoaște (cunoaște) binele primit.
recunoscător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)recunoscătór adj. m.,
pl. recunoscătóri; f. sg. și
pl. recunoscătoárerecunoscător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)recunoscător a. însuflețit de recunoștință.
recunoscător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RECUNOSCĂTÓR, -OÁRE, recunoscători, -oare, adj. Care recunoaște un serviciu, un bine ce i s-a făcut, care poartă (cuiva) recunoștință. —
Recunoaște +
suf. -
ător.