recunoscător - explicat in DEX

recunoscător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RECUNOSCĂTÓR, -OÁRE, recunoscători, -oare, adj. Care recunoaște un serviciu, un bine ce i s-a făcut, care poartă (cuiva) recunoștință. – Recunoaște + suf. -ător.

recunoscător (Dicționar de neologisme, 1986)
RECUNOSCĂTÓR, -OÁRE adj. Care poartă (cuiva) recunoștință. [După fr. reconnaissant].

recunoscător (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RECUNOSCĂTÓR, -OÁRE adj. care poartă (cuiva) recunoștință. (după fr. reconnaissant)

recunoscător (Dicționaru limbii românești, 1939)
*recunoscătór, -oáre adj. (d. recunosc, după fr. reconnaissant). Plin de recunoștință, care recunoaște (cunoaște) binele primit.

recunoscător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
recunoscătór adj. m., pl. recunoscătóri; f. sg. și pl. recunoscătoáre

recunoscător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
recunoscător a. însuflețit de recunoștință.

recunoscător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RECUNOSCĂTÓR, -OÁRE, recunoscători, -oare, adj. Care recunoaște un serviciu, un bine ce i s-a făcut, care poartă (cuiva) recunoștință. — Recunoaște + suf. -ător.