recunoștință - explicat in DEX

recunoștință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RECUNOȘTÍNȚĂ, recunoștințe, s. f. Obligație morală pe care cineva o are față de cel care i-a făcut un bine; recunoaștere a unei binefaceri primite; gratitudine. – Recunoaște + suf. -ință (după fr. reconnaissance).

recunoștință (Dicționar de neologisme, 1986)
RECUNOȘTÍNȚĂ s.f. Aducere aminte cu dragoste, cu devotament a unei binefaceri primite; gratitudine. [< recunoaște, după it. riconoscenza, fr. reconnaissance].

recunoștință (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RECUNOȘTÍNȚĂ s. f. aducere aminte cu dragoste, recunoaștere a unei binefaceri primite; gratitudine. (după fr. reconnaissance)

recunoștință (Dicționaru limbii românești, 1939)
*recunoștínță f., pl. e (d. cunoștință, după fr. reconnaître). Mărturisirea binefacerilor primite, gratitudine: primesc cu recunoștință. V. recunoaștere.

recunoștință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
recunoștínță s. f., g.-d. art. recunoștínței; pl. recunoștínțe

recunoștință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
recunoștință f. aducerea aminte de binefacerile primite.

recunoștință (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RECUNOȘTÍNȚĂ, recunoștințe, s. f. Datorie, obligație morală față de un binefăcător; gratitudine. — Recunoaște + suf. -ință (după fr. reconnaissance).