reculege - explicat in DEX

reculege (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RECULÉGE, reculég, vb. III. Refl. A-și veni în fire, a-și recâștiga calmul; liniștea (după o spaimă, o emoție etc.); a se regăsi. ♦ A se concentra, a medita profund, a se adânci într-o meditație. – Re¹- + culege (după fr. recueillir).

reculege (Dicționar de neologisme, 1986)
RECULÉGE vb. III. 1. tr. A culege din nou. 2. refl. A-și veni în fire, a-și recăpăta calmul, liniștea; a se regăsi. ♦ A medita profund, a se cufunda în meditație. [P.i. reculég. / < re- + culege, după fr. recueillir, cf. lat. recolligere].

reculege (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RECULÉGE vb. 1. refl. a-și veni în fire, a-și recăpăta calmul, liniștea. 2. a medita profund, a se cufunda în meditație. (după fr. recueillier)

reculege (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
reculége (reculég, reculés), vb. refl. – A medita, a se adînci în meditație. Fr. recueillir, adaptat la conjug. lui culege.

reculege (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!reculége (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se reculége, 1 pl. ne reculégem; part. reculés

reculege (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
reculege v. a-și concentra atențiunea asupra unui obiect: a se reculege (= fr. recueillir).

reculege (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RECULÉGE, reculég, vb. III. Refl. A-și veni în fire, a-și recâștiga calmul, liniștea (după o spaimă, o emoție etc.); a se regăsi. ♦ A se concentra, a medita profund, a se adânci într-o meditație. — Pref. re- + culege (după fr. recueillir).