reculare(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) RECULÁRE,reculări, s. f. Faptul de a recula. – V. recula.
reculare(Dicționar de neologisme, 1986) RECULÁREs.f. Faptul de a recula. [< recula].
reculare(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) reculáre s. f., g.-d. art. reculắrii; pl. reculắri
reculare(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) RECULÁRE,reculări, s. f. Faptul de a recula. — V. recula.