rectifica (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RECTIFICÁ, rectífic, vb. I.
Tranz. 1. A îndrepta, a corecta.
2. (
Tehn.) A prelucra mecanic prin așchiere o suprafață metalică cu ajutorul unor unelte abrazive.
3. (
Chim.) A separa dintr-un amestec lichid componentele volatile cu puncte de fierbere diferite. – Din
fr. rectifier, lat. rectificare.rectifica (Dicționar de neologisme, 1986)RECTIFICÁ vb. I. tr. 1. A îndrepta, a corecta.
2. A netezi suprafața unei piese metalice cu o piatră abrazivă.
3. A purifica (un lichid) prin distilare; a rafina. [P.i.
rectífic, 3,6
-că. / cf. fr.
rectifier, < lat.
rectus – drept,
facere – a face].
rectifica (Marele dicționar de neologisme, 2000)RECTIFICÁ vb. tr. 1. a îndrepta, a corecta. 2. a netezi suprafața unei piese metalice cu o piatră abrazivă. 3. a purifica (un lichid) prin distilare; a rafina. 4. (mat.) a determina lungimea unui arc de curbă. (< fr.
rectifier, lat.
rectificare)
rectifica (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rectificá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
rectíficărectificà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rectificà v. a îndrepta un lucru, a-l repune în starea în care trebue să fie.
rectifica (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RECTIFICÁ, rectific, vb. I.
Tranz. 1. A îndrepta, a corecta.
2. (
Tehn.) A prelucra mecanic prin așchiere o suprafață metalică cu ajutorul unor unelte abrazive.
3. (
Chim.) A separa dintr-un amestec lichid componentele volatile cu puncte de fierbere diferite. — Din
fr. rectiller, lat. rectificare.