rect - explicat in DEX

rect (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RECT, recturi, s. n. Ultima parte a tubului digestiv, care se întinde de la colon până la orificiul anal. – Din fr. rectum, lat. rectum [intestinum].

rect (Dicționar de neologisme, 1986)
RECT¹- v. recto-.

rect (Dicționar de neologisme, 1986)
RECT²- v. recti-.

rect (Dicționar de neologisme, 1986)
–RECT³ Element secund de compunere savantă cu semnificația „drept”. [< fr. recte, cf. lat. rectus].

rect (Dicționar de neologisme, 1986)
RECT s.n. Partea ultimă a intestinului gros, la capătul căruia se află anusul. [Var. rectum s.n. / < fr., lat. rectum].

rect (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RECT¹ s. n. porțiunea terminală a intestinului gros, la capătul căruia se află anusul. (< fr., lat. rectum/intestinum/)

rect (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RECT²(O)-, -RÉCT/RECTI- elem. „drept”, „rect”. (< fr. rect/o/-, -recte, recti-, cf. lat. rectus)

rect (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rect s. n., pl. récturi

rect (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RECT, recturi, s. n. Ultima parte a tubului digestiv, care se întinde de la colon până la orificiul anal. — Din fr. rectum, lat. rectum [intestinum].