recrutor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RECRUTÓR, recrutori, s. m. 1. Persoană care făcea recrutări în armată.
2. Persoană care recrutează membrii pentru un partid, pentru o asociație etc. – Din
fr. recruteur.recrutor (Dicționar de neologisme, 1986)RECRUTÓR s.m. (
Ist.) Cel care făcea recrutările de soldați (mercenari). ♦ Cel care recrutează membri pentru un partid, pentru o asociație. [< fr.
recruteur].
recrutor (Marele dicționar de neologisme, 2000)RECRUTÓR s. m. 1. persoană care face recrutări din armată. 2. cel care recrutează membri pentru un partid, o asociație. (< fr.
recruteur)
recrutor (Dicționaru limbii românești, 1939)*recrutór m. (fr.
recruteur). Acela care recrutează. Adj.
Ofițer recrutor. – Se poate zice și după rom.
recrutator.recrutor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)recrutor m. cel ce recrutează.
recrutor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RECRUTÓR, recrutori, s. m. 1. Persoană care făcea recrutări în armată.
2. Persoană care recrutează membrii pentru un partid, pentru o asociație etc. — Din
fr. recruteur.