recrut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RECRÚT, recruți, s. m. Tânăr aparținând ultimului contingent chemat sub arme; soldat de curând încorporat. ♦
Fig. (
Fam.) Persoană intrată de curând într-o asociație, într-o mișcare; începător. – Din
germ. Rekrut, rus. rekrut.recrut (Dicționar de neologisme, 1986)RECRÚT s.m. Tânăr aparținând ultimului contingent chemat sub arme; soldat încorporat de puțin timp. ♦ (
Fig.; fam.) Persoană intrată de curând într-o asociație, într-o mișcare; începător. [Cf. fr.
recrue, germ.
Rekrut].
recrut (Marele dicționar de neologisme, 2000)RECRÚT s. m. 1. tânăr aparținând ultimului contingent chemat sub arme. 2. (fig.) membru intrat de curând într-o asociație, într-o mișcare. (< germ.
Rekrut, rus.
rekrut)
recrut (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)recrút (recrúți), s. m. – Răcan. –
Var. pop. răcut(ă), Trans. răgută. Fr. recrue, cu finala prin analogie cu
recruter. Var. Trans., din
germ. Rekrut, popular
Regrut (Borcea 204). –
Der. recruta (
var. răcuta),
vb. (a deveni recrut).
recrut (Dicționaru limbii românești, 1939)*recrút m. (fr.
recrue [subst. verbal f. derivat din part. luĭ
recroître, a crește ĭar], cu
t scos din
recruter, a recruta; it. sp.
recluta; rus.
rékrut, ung.
rekruta. V.
cresc). Soldat noŭ:
a exercita recruțiĭ. Fig. Nou admis într´o societate orĭ într´un partid. – Vulg.
răcut, în Trans.
răgútă. V.
răcan.recrut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)recrút (re-crut) s. m.,
pl. recrúțirecrut (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)recrut m.
1. soldat nou;
2. fig. persoană adaosă unei societăți.
recrut (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RECRÚT, recruți, s. m. Tânăr aparținând ultimului contingent chemat sub arme; soldat de curând încorporat. ♦
Fig. (
Fam.) Persoană intrată de curând într-o asociație, într-o mișcare; începător. — Din
germ. Rekrut, rus. rekrut.