recompoziție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RECOMPOZÍȚIE, recompoziții, s. f. Recompunere; reconstituire a unui lucru. – Din
fr. recomposition.recompoziție (Dicționar de neologisme, 1986)RECOMPOZÍȚIE s.f. Recompunere; reconstituire a unui lucru. [< fr.
recomposition].
recompoziție (Marele dicționar de neologisme, 2000)RECOMPOZÍȚIE s. f. recompunere; reconstituire a unui lucru. (< fr.
recomposition)
recompoziție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)recompozíție (-ți-e) s. f.,
art. recompozíția (-ți-a), g.-d. art. recompozíției; pl. recompozíții, art. recompozíțiile (-ți-i-)recompoziție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RECOMPOZÍȚIE, recompoziții, s. f. Recompunere; reconstituire a unui lucru. — Din
fr. récomposition.