receptacul - explicat in DEX

receptacul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RECEPTÁCUL, receptacule, s. n. Porțiune terminală a axului floral, care, de obicei, este mai îngroșată, formând partea susținătoare a florii, și care adesea se prelungește, alcătuind pedunculul floral. [Var.: receptácol s. n.] – Din fr. réceptacle, lat.receptaculum.

receptacul (Dicționar de neologisme, 1986)
RECEPTÁCUL s.n. 1. Partea superioară lărgită a pedunculului floral al unei plante, unde se inserează organele de reproducere ale acesteia. 2. Formație anatomică care primește sau conține ceva. ♦ (Fig.) Loc unde se adună, se înmagazinează ceva. [Pl. -le, (s.m.) -li, var. receptacol s.n. / < lat. receptaculum, cf. fr. réceptacle].

receptacul (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RECEPTÁCUL s. n. 1. partea terminală, lărgită, a pedunculului floral, unde se inserează organele de reproducere. 2. formație anatomică care primește sau conține ceva. 3. (și fig.) loc unde se adună, se înmagazinează ceva. (< fr. réceptacle, lat. receptaculum)

receptacul (Dicționaru limbii românești, 1939)
*receptácul n., pl. e (lat. receptáculum, d. recípere, a primi. V. în-cep, rețetă). Loc de adunare, de scurgere: marea e receptaculu tuturor apelor, vîna cavă e principalu receptacul al sîngeluĭ. Fig. Iron. Partiduluĭ [!] e receptaculu tuturor șarlatanilor. Bot. Fundu caliceluĭ.

receptacul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
receptácul s. n., pl. receptácule

receptacul (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
receptacul n. Bot. fundul potirului unei flori.

receptacul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RECEPTÁCUL, receptacule, s. n. Porțiune terminală a axului floral, care, de obicei, este mai îngroșată, formând partea susținătoare a florii, și care adesea se prelungește, alcătuind pedunculul floral. [Var.: receptácol s. n.] — Din fr. réceptacle, lat. receptaculum.