recalcitrant - explicat in DEX

recalcitrant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RECALCITRÁNT, -Ă, recalcitranți, -te, adj. Care se opune, care nu se lasă convins; încăpățânat, îndărătnic, nesupus. – Din fr. récalcitrant.

recalcitrant (Dicționar de neologisme, 1986)
RECALCITRÁNT, -Ă adj. Încăpățânat, îndărătnic, nesupus, refractar. [< fr. récalcitrant].

recalcitrant (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RECALCITRÁNT, -Ă adj. încăpățânat, îndărătnic, nesupus; refractar. (< fr. récalcitrant)

recalcitrant (Dicționaru limbii românești, 1939)
*recalcitránt, -ă adj. (lat. recálcitrans, -ántis, care azvîrle, vorbind de caĭ; fr. récalcitrant). Îndărătnic, rebel: elev recalcitrant.

recalcitrant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
recalcitránt (-ci-trant) adj. m., pl. recalcitránți; f. recalcitrántă, pl. recalcitránte

recalcitrant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
recalcitrant a. care rezistă cu încăpățânare.

recalcitrant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RECALCITRÁNT, -Ă, recalcitranți, -te, adj. Care se opune, care nu se lasă convins; încăpățânat, îndărătnic, nesupus. — Din fr. récalcitrant.