reabilitare - explicat in DEX

reabilitare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REABILITÁRE, reabilitări, s. f. Acțiunea de a (se) reabilita și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute (în urma unei condamnări). [Pr.: re-a-] – V. reabilita.

reabilitare (Dicționar de neologisme, 1986)
REABILITÁRE s.f. Acțiunea de a (se) reabilita. ♦ Restabilire, redobândire a bunei reputații. ♦ (Concr.) Act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute. [< reabilita].

reabilitare (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
reabilitare, reabilitări s. f. (pub.) reparare, repunere în stare de funcționare

reabilitare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
reabilitáre (re-a-) s. f., g.-d. art. reabilitắrii; pl. reabilitắri

reabilitare (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
REABILITÁRE (‹ reabilita) s. f. 1. Acțiunea de a (se) reabilita. 2. (Dr.) Încetare, uneori de drept, nai adesea la cerere și în temeiul unei hotărâri judecătorești, a decăderilor, interdicțiilor și incapacităților care rezultau pentru o persoană dintr-o condamnare penală. 3. (MED.) Complex de măsuri medicale, pedagogice, profesionale, juridice menite să restabilească (sau să compenseze) funcțiile tulburate ale organismului și capacității de muncă a bolnavilor și invalizilor.

reabilitare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
reabilitare f. restabilire în toate drepturile pierdute.

reabilitare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REABILITÁRE, reabilitări, s. f. Acțiunea de a (se) reabilita și rezultatul ei. ♦ (Jur.) încetare, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a decăderilor, interdicțiilor și incapacităților care rezultau pentru o persoană dintr-o condamnare penală. [Pr.: re-a-] — V. reabilita.