rețetă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REȚÉTĂ, rețete, s. f. 1. Formulare în scris a unei doctorii și a modului de a o prepara; prescripție a medicamentelor necesare unui bolnav;
p. ext. hârtia pe care medicul a scris această prescripție medicală.
2. Ansamblu de indicații privind materiile prime, proporția, modul de preparare pentru obținerea unui anumit produs, a unei mâncări, a unei băuturi etc.
3. Fig. Soluție practică pentru rezolvarea unui lucru, a unei situații dificile etc. ♦ Mijloc, procedeu.
4. Sumă de bani realizată din vânzarea unui spectacol. – Din
ngr. reséta. Cf. it. ricetta, fr. recette.rețetă (Dicționar de neologisme, 1986)REȚÉTĂ s.f. 1. Ordonanță, prescripție medicală. ♦ Formular special pe care medicul prescrie medicamentele. ♦ Indicație pentru prepararea unei mâncări sau băuturi.
2. (
Fig.) Soluție practică pentru rezolvarea unui lucru, a unei situații diferite. ♦ (
Fig.) Formulă stereotipă; șablon.
3. Sumă de bani realizată din vânzarea biletelor la un spectacol etc. [< fr.
recette, cf. it.
ricetta].
rețetă (Marele dicționar de neologisme, 2000)REȚÉTĂ s. f. 1. prescripție medicală. 2. indicație pentru prepararea unei mâncări sau băuturi. ◊ (chim.) ansamblu de indicații pentru obținerea unui anumit produs. 3. (fig.) soluție practică pentru rezolvarea unui lucru, a unei situații. ◊ (fig.) formulă stereotipă; șablon. 4. sumă de bani realizată din vânzarea biletelor la un spectacol. (< ngr.
retseta, germ.
Rezept, fr.
recette, rus.
rețept)
rețetă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rețétă (-te), s. f. – Formulă, prescripție medicală.
It. ricetta, prin mijlocirea
ngr. ρετσέττα (Tiktin).
rețetă (Dicționaru limbii românești, 1939)rețétă f., pl.
e (ngr.
retséta, d. it.
recetta, azĭ
ricetta, de unde și fr.
recette, care vine d. lat.
recepta, fem. d.
receptus, primit; germ.
rezept, rus.
recépt. V.
recepțiune, recipient). Suma încasată:
rețeta uneĭ reprezentațiunĭ teatrale. Formulă de făcut medicamente (ordonanță medicală), bucate saŭ alt-ceva:
rețetă contra frigurilor. Hîrtie pe care e scrisă această formulă:
servitoru a dus rețeta la farmacie.rețetă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rețétă s. f.,
g.-d. art. rețétei; pl. rețéterețetă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rețetă f.
1. compozițiunea unui medicament;
2. formula unui procedeu industrial.
rețetă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REȚÉTĂ, rețete, s. f. 1. Formulare în scris a unei doctorii și a modului de a o prepara; prescripție a medicamentelor necesare unui bolnav;
p. ext. formțdar special folosit de medic pentru prescrierea medicamentelor.
2. Ansamblu, de indicații privind materiile prime, proporția, modul de preparare pentru obținerea unui anumit produs, a unei mâncări, a unei băuturi etc.
3. Fig. Soluție practică pentru rezolvarea unui lucru, a unei situații dificile etc. ♦ Mijloc, procedeu.
4. Sumă de bani realizată din vânzarea biletelor la un spectacol. — Din
ngr. reséta. Cf. it. ricetta, fr. recette.