re (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RE2 s. m. invar. (
Muz.)
1. Una dintre cele șapte sunete muzicale ale gamei; nota corespunzătoare acestui sunet.
2. A treia coardă a unei viori. – Din
fr. ré, it. re.re (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RE1- Element de compunere cu sens iterativ, care servește la formarea unor verbe, a unor adjective și a unor substantive. – Din
fr.,
lat. re-.re (Dicționar de neologisme, 1986)RE- Element de derivare cu sens iterativ, care servește la formarea de verbe, adjective și substantive. [< fr.
re-, cf. lat.
re-].
re (Dicționar de neologisme, 1986)RE s.m. invar. (
Muz.)
1. A doua treaptă a gamei majore tip; sunetul și nota corespunzătoare.
2. A treia coardă a unei viori. [< fr.
ré, it.
re].
re (Marele dicționar de neologisme, 2000)RE1- pref. „iterativ, intensiv”. (< fr.
re-, ré-, cf.
lat. re-)
re (Marele dicționar de neologisme, 2000)RE2 s. m. inv. (muz.) 1. a doua treaptă a gamei diatonice; sunetul și nota corespunzătoare. 2. a treia coardă a unei viori. (< it.
re)
re (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)re-. –
Pref. care indică repetarea unei acțiuni verbale.
Fr. re-. Se atașează atît la cuvintele împrumutate deja cu
pref. (
reconstitui, din
fr. reconstituer), ca și cuvintele moștenite (
realege „a alege din nou” ‹
alege). În general, în acest ultim caz, este de asemeni un calc din
fr.:
reculege „a se concentra” ‹
culege „a aduna”, ca
fr. recueillir ‹
cueillir. Cum acest
pref. se poate atașa la un număr indefinit de
vb., se citează numai cuvintele care merită o mențiune specială.
re (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)Re, simbol chimic pentru
reniu.re (Dicționaru limbii românești, 1939)*re-, prefix care arată repetițiunea saŭ revenirea la starea primitivă, ca:
recad, revin (lat.
re-, care, în vechime, era
red, ca în
re-dúcere, red-ígere, red-actio). În cuv. vechĭ e
ră-, ca în
ră-pun, ră-sun.re (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!re s. m.,
pl. re