raționament (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RAȚIONAMÉNT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie;
p. ext. șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. [
Pr.:
-ți-o-] – Din
fr. raisonnement (refăcut după
rațiune)
raționament (Dicționar de neologisme, 1986)RAȚIONAMÉNT s.n. 1. Operație mintală cu ajutorul căreia din două sau mai multe judecăți se obține o judecată nouă, care decurge logic din primele.
2. Fel de a raționa; judecată. V.
silogism. [Pron.
-ți-o-, pl.
-te, -turi. / cf.
rationnement, it.
razionamento].
raționament (Marele dicționar de neologisme, 2000)RAȚIONAMÉNT s. n. 1. formă logică fundamentală constând dintr-o înlănțuire ordonată de judecăți din care decurg adevăruri noi, act prin care gândirea, pornind de la cunoștințe date, derivă din aceste cunoștințe noi. 2. argumentele folosite de cineva pentru a-și susține punctul de vedere; fel de a raționa. (după fr.
raisonnement)
raționament (Dicționaru limbii românești, 1939)*raționamént n., pl.
e (d.
raționez). Acțiunea, facultatea saŭ modu de a raționa:
a fi lipsit de raționament. Șir de argumente trase unele din altele p. a ajunge la o demonstrațiune:
raționamente fundate. Pl. Observațiunĭ, obĭecțiunĭ:
sfîrșește cu raționamentele!raționament (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)raționamént (-ți-o-) s. n.,
pl. raționaménteraționament (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RAȚIONAMÉNT (după
fr. raisonnement)
s. n. Formă logică fundamentală care constă dintr-o înlănțuire de propoziții și prin care se obțin cunoștințe noi (sub formă de concluzii) din cunoștințele anterioare (asumate ca premise), în două feluri:
inductiv (când premisele sunt, de regulă, propoziții de observație, iar concluzia este o propoziție teoretică mai generală) sau
deductiv (când cel puțin una dintre premise este o propoziție teoretică sau o propoziție redând o exemplificare).
V. inferență. ♦
P. ext. Șir de argumente folosite de cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere.
raționament (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)raționament n.
1. facultate de a raționa;
2. șir de argumente.
raționament (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RAȚIONAMÉNT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie;
p. ext. șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. [
Pr.: -
ți-o-] — Din
fr. raisonnement (refăcut după
rațiune).