răzuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂZUITÓR, -OÁRE, (
1)
răzuitoare, s. n. (
2, 3)
răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal.
2. S. f. Răzătoare.
3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [
Pr.:
-zu-i-] –
Răzui +
suf. -itor.