răzbubui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂZBUBUÍ, pers. 3
răzbúbuie, vb. IV.
Intranz. (Despre surse de zgomote,
p. ext. despre locul în care se fac auzite zgomotele) A bubui tare, a detuna; a mugi, a clocoti. –
Răz- +
bubui.